Fiul de numai trei ani al fostului gimnast din lotul olimpic al României Răzvan Șelariu a murit în Qatar, după ce a fost lovit de un autoturism chiar în fața casei din Doha, unde tatăl său antrenează de câțiva ani, potrivit unui anunț al clubului Dinamo București, care a transmis condoleanțe.
„Condoleante, Răzvan Șelariu! Familia Dinamo este alături de Razvan Șelariu în momentele de imensă durere prin care trece. Fiul fostului gimnast medaliat cu bronz la JO 2004, Rareș Andrei, a fost lovit mortal de o mașină în fața casei din Doha (Qatar), unde Răzvan profesa de câțiva ani, ca antrenor al lotului masculin de gimnastică. Suntem consternați și plângem odată cu tine, Răzvan!”, se arată într-un mesaj de condoleanțe al clubului Dinamo București, la care Răzvan Șelariu a fost legitimat în România când performa ca gimnast.
Familia Șelariu mai are o fetiță, Sabrina, în vârstă de 7 ani.
Miltiplu medaliat la competițiile internaționale! Gimnastul anului 2008
Răzvan Dorin Șelariu, 32 de ani, a fost component al lotului olimpic al României, cucerind numeroase medalii europene, dar și una olimpică de bronz cu echipa, la JO din 2004. În 2008, el a fost ales gimnastului anului în România, titlu pe care l-am împărțit cu Sandra Izbașa.
După retragerea din activitatea de performanță s-a îndreptat spre antrenorat, din 2010 pregătind lotul Qatarului, țară în care s-a mutat cu familia.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER